„Adevărul este mai important, sau trebuie să fie mai important în presă, decât interesul personal!
Să nu mai amestecăm merele cu perele, numai ca să iasă mai bine o parte!”
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), membră a Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR), a fost înființată în 1992 și este reprezentativă din 2006 pentru sectorul de negociere colectivă / activitate Turism, hoteluri și restaurante.
Analizând contextul economic dificil în care s-a desfășurat activitatea operatorilor economici din turism în anul 2025, Comitetul Director al F.P.T.R. a concluzionat că:
- Turismul românesc a reușit să se stabilizeze datorită eforturilor operatorilor privați și nu prin legiferarea unor reglementări și măsuri suplimentare din partea guvernului.
- Pe litoral, numărul total de turiști în perioada mai–septembrie 2025 a crescut cu aproximativ 4,3% față de aceeași perioadă a anului 2024, cu +4% turiști români și +15% turiști străini.
- La nivel național, în primele 9 luni din 2025, scăderea a fost modestă (–1,8% sosiri, –0,9% înnoptări), în condițiile unei presiuni fiscale și economice puternice, în timp ce numărul turiștilor străini a crescut cu peste 5%.
- Situația de risc ridicat și evaziune fiscală mai mare decât media pe țară se înregistrează la unitățile de alimentație publică, inclusiv cele de organizare evenimente, care nu sunt clasificate și nu aparțin sectorului de negociere Turism, hoteluri și restaurante.
F.P.T.R. declară anul 2026 – ANUL CALITĂȚII ÎN TURISM, program național construit împreună cu operatorii economici, pentru a consolida raportul corect calitate–preț și pentru a crește încrederea turiștilor în destinațiile românești.
1. Contextul economic – un an plin de constrângeri
Comitetul Director al F.P.T.R. a monitorizat permanent, în perioada mai–octombrie 2025, evoluția tuturor factorilor care au influențat negativ activitatea operatorilor economici din turism:
- creșterea inflației din cauza măsurilor de austeritate implementate de guvern;
- creșterea repetată a prețurilor la utilități, materii prime, materiale și servicii de mentenanță;
- majorarea unor taxe și impozite locale și centrale, inclusiv creșterea cu două puncte procentuale a cotei reduse de TVA la cazare și alimentație publică începând cu 1 august 2025;
- scăderea cifrei de afaceri la agențiile de turism cu aproximativ 15,8% în primele opt luni din 2025, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2024;
- neacordarea unor credite pentru investiții în condiții acceptabile pentru modernizarea structurilor de primire turistice;
- reducerea dramatică a sumelor provenite din voucherele de vacanță (scădere estimată la 65–70% față de 2024);
- gestionarea deficitară, de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral, a contractelor de închiriere a plajelor, care a condus la practicarea unor tarife foarte mari de către operatorii economici deținători de plaje.
În ciuda acestor constrângeri, operatorii economici din turism au ales să nu transfere integral costurile suplimentare către turiști, ci să își asume o parte importantă din efort.
2. Măsurile asumate de F.P.T.R. și o parte din operatorii economici din turism
În urma deciziilor Comitetului Director al F.P.T.R. și a consultărilor cu patronatele membre, au fost implementate următoarele măsuri:
• Intervenția în mass-media
Prezentarea unor exemple clare pentru încetarea reclamei negative la adresa turismului intern, în special cel de pe litoral.
Publicitatea negativă a încetat imediat, dar a fost reluată în luna august 2025, mai timid și cu exemplificarea unor cazuri concrete.
• Controale de îndrumare, nu de „vânătoare”
S-a solicitat direcțiilor de specialitate din cadrul M.E.D.A.T. ca toate controalele să urmărească, în primul rând, corectarea neregulilor, nu sancționarea cu orice preț.
Efectele pozitive au devenit vizibile din a doua parte a lunii iunie.
• Solicitarea adresată Prim-ministrului și Ministrului Finanțelor
Menținerea cotei reduse de TVA până la finalul anului și analiză pe cifre concrete în octombrie–noiembrie 2025 pentru a verifica dacă s-a îmbunătățit conformarea voluntară.
• Conformarea voluntară pentru plata taxelor și impozitelor
Membrii F.P.T.R. au fost încurajați să își declare și achite integral obligațiile fiscale, inclusiv restanțele, pentru a demonstra că sectorul turistic clasificat nu este o zonă de risc ridicat la evaziune.
• Politici tarifare responsabile
Începând cu luna august s-a recomandat nemajorarea tarifelor și absorbția creșterii TVA din profit.
În august–septembrie s-au sugerat chiar reduceri punctuale pentru menținerea gradului de ocupare aprobat.
• Revizuirea raportului calitate–preț
Majoritatea unităților au ajustat politica tarifară, au investit în servicii suplimentare și au îmbunătățit calitatea: camere modernizate, mic dejun diversificat, servicii wellness, activități pentru copii, curățenie sporită, ospitalitate etc.
3. Eficiența măsurilor propuse de F.P.T.R., confirmată de I.N.S.
Datele oficiale arată:
- Pe litoral, în perioada mai–septembrie 2025, numărul total de turiști a crescut cu peste 4% față de 2024 (+70.000 turiști).
- Turiștii străini au crescut cu aproximativ 15% în aceeași perioadă.
- La nivel național, în primele 9 luni din 2025 scăderile au fost moderate (–1,8% sosiri, –0,9% înnoptări).
- Cifra de afaceri a hotelurilor și restaurantelor (ianuarie–august 2025) a fost ușor peste nivelul lui 2024 (+0,2%).
- Agențiile de turism au înregistrat scăderi de aproximativ 15%.
Aceste rezultate aparțin operatorilor economici din turism – proprietari și manageri de hoteluri, pensiuni, restaurante clasificate și agenții – care au ales să investească în calitate și să mențină standardele chiar cu diminuarea profitului.
4. 2026 – „ANUL CALITĂȚII ÎN TURISM”
Programul include:
- recunoașterea vizibilă a unităților care respectă raportul calitate–preț, prin afișarea însemnului F.P.T.R. 2026 – Anul Calității în Turism;
- continuarea dialogului cu ministerele pentru menținerea cotei reduse de TVA și reintroducerea impozitului specific;
- campanii de promovare națională și internațională pentru unitățile cu servicii superioare;
- actualizarea standardelor de clasificare și a criteriilor de control, astfel încât să reflecte așteptările turistului modern.
5. Mesajul Comitetului Director al F.P.T.R. către operatorii din turism
„Vă mulțumim și vă felicităm.
Dumneavoastră sunteți cei care ați reușit să evitați prăbușirea turismului românesc în anul 2025.
Ați continuat investițiile, ați menținut locuri de muncă, ați păstrat deschise unități în condiții dificile, ați ales să nu vă retrageți din piață.
Ați demonstrat că turismul românesc este un sector matur, capabil să se autoregleze și să își asume responsabilitatea pentru calitatea serviciilor și pentru plata obligațiilor fiscale.
F.P.T.R. rămâne partenerul dumneavoastră în:
- negocierea unui cadru fiscal predictibil și echitabil;
- promovarea destinațiilor românești;
- dezvoltarea unui turism de calitate la tarife corecte.”
F.P.T.R. – Comitet Director
Președinte: Dr. Ing. Dragoș Răducan
Prim-Vicepreședinte: Nicolae Bucovală
Vicepreședinte: Nicolae Istrate